La sfarsitul sec. al XIX-lea, dupa experienta dureroasa a asediului Dealului Spirii si a Razboiului de Independenta, Regele Carol I a decis sa construiasca in jurul Bucurestiului o linie de forturi de aparare, puternic armate cu tunuri si fortificate cu ziduri inalte si cazemate, legate intre ele printr-o sosea, actuala Sosea de Centura, dar si de o retea de tuneluri                                                 .

Centura de fortificatii a Bucurestiului a fost construita dupa planurile unui celebru arhitect militar belgian, generalul Henri Alexis Brialmont. Istoria centurii fortificate începe odată cu venirea pe tronul României, în 1866, a Regelui Carol I. Lucrările au început în 1882. La vremea ei, reteaua formata din 18 forturi a costat 111,5 milioane lei aur (echivalentul în lei/aur a aproape 620 de milioane de euro), adica de trei ori bugetul anual alocat armatei romane.

Ridicarea centurii de fortificatii a durat mai bine de doua decenii, lucrarile fiind deosebit de complexe. Toate cele 18 puncte erau unite de o sosea si de o cale ferata. Peste mai bine de un veac, aceasta avea sa fie cunoscuta ca linia de centura a Bucurestiului, pierzandu-si insa o buna parte din importanta martiala si din infrastructura trecutului. Mai trebuie spus ca intre forturi erau pozitionate tot atatea baterii subterane. In total, in centura de fortificatii a Capitalei erau pozitionate circa 240 de piese de artilerie. Tot acest efort imens, pentru o tara care isi capatase independenta de doar un deceniu, a fost o jertfa adusa doctrinei militare la moda in acele timpuri, care sustinea ca punctul care trebuie aparat cu orice pret este Capitala.

In esenta, Bucurestiul urma sa devina, in caz de invazie, punct de repliere, dar si zona pentru lansarea de operatiuni militare de amploare, de la Dunare pana la Carpati. Ironia istoriei a facut ca, la putin timp dupa realizarea fortificatiilor, in primul razboi mondial, Bucurestiul sa fie ocupat fara prea mult efort de armata germana.

In prezent mai multi tineri, incearca sa faca cunoscute aceste forturi, pentru a le include in circuitul turistic al Bucurestiului.

Manastirea se afla la marginea cartierului Giulesti Sarbi printre liniile de cale ferata si langa groapa de gunoi a Bucurestiului.

Nu se stie cu exactitate cine a  ctitorit lacasul, Alexandru Odobescu fiind de parere ca i-ar apartine Doamnei Chiajna (secolul al XVI-lea), Nicolae Iorga il plaseaza in timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (a doua jumatate a secolului al XVII-lea) .

Construita in stil neoclasic, cu un plan arhitectural deosebit are 43 m lungime si 18 m inaltime, zidurile fiind groase de 1-2 m, aceasta ar trebui sa fie cel mai important lacas de cult ar vremii.  . Asezamantul a fost parasit  in timpul ciumei din vremea lui Mihai Sutu si ca insusi Mitropolitul Cosma al Tarii Romanesti a murit aici. Desi a rezistat bombardamentelor  turcilor  manastirea a ramas fragila, clopotnita sa cazand la cutremurul din 1977.

Unii arhitecţi sunt de părere că mănastirea poate fi restaurată, pentru că o biserică ridicată din temelii ar costa mult mai mult. Prin 1948 autoritaţile comuniste au refuzat cererea episcopului Antim Nica de a se restaura mănăstirea.

Localnicii zic ca ar fi blestemata datorita disparitiei in 1995 a doi studenti la Politehnica care au venit in repetate ori la aceasta manastire , povestea lor fiind prezentata  pe larg in documentarul Bucuresti 13.  S-au mai semnalat numeroase cazuri de disparitie in jurul manastirii, a rromilor din cartierele apropiate.  De asemenea, în interiorul ei au avut loc două crime, una înainte de 1990 şi alta după.

incapatanandu-se sa reziste ruina este acum folosita pe post de perete de escaladat de catre alpinisti, sau de decor pentru filmarile de videoclipuri.

         Gheorghe Grigore Cantacuzino (1833-1913), s-a hotarat sa construiasca pentru fiica sa principesa Alice Cantacuzino un palat cum nu s-a mai vazut pe la noi, asemanator cu celebrul palat Trianon din Ansamblul de la Versailles, datorita asemanarii se si numeste Micul Trianon.

          Proiectat de celebrul architect Ioan D. Berindei, palatul este o opera de arta construirea sa incepand in 1907, razboiul si criza economica incetinind lucrarile.

Fatada placata cu calcar de Albesti, are 10 coloane in stil neoclasic grupate  in perechi . Cuprindea 365 de dormitoare (cate unul pentru fiecare zi a anului) 7 Sali de bal si era asezat intr-un parc dentrologic de 150 ha, cu apeducte, terenuri de golf si echitatie

          Palatul era aproape terminat in 1940, cand a fost lovit de cutremur.

Cel de-al doilea razboi a determinat oprirea lucrarilor de refacere si consolidare.

         Adevarata lovitura a fost data de Reforma agrara din 1945 , aceasta a distrus mosia din Floresti, comunitatile din jur incepand sa fure piatra pentru a o folosi in constructiile proprii.

          In deceniul al VI-lea a fost inscris pe lista monumentelor dar nu s-a luat nici o decizie in privinta restaurarii.

          O alta lovitura data acestui monument care ar trebui sa reprezinte Romania este si poluarea produsa de fabrica de negru de fum din apropiere, sau de filmarile care se fac acolo.

          Acum in cladirile anexe s-a infiintat un Sanatoriu TBC, palatul sufera din cauza unei    ciuperci litofage –un fel de cancer al pietrei iar parcul dentrologic a devenit pajiste comunala sau loc de dormit pentru betivi.                                       

Trist, asta e Romania mea.